Suporteri de legendă – Sam Martinez

Superbul peisaj de mai sus a fost surprins în ceea ce scoțienii numesc “districtul” Leith din nordul Edinburgh, oraș ce găzduiește nu mai puțin de trei echipe cu tradiție ale fotbalului scoțian: Hearts, Edinburgh City și Hibernian.

Ca și majoritatea echipelor de dincolo de Canalul Mânecii clubul Hibernian a fost fondat secolul al XIX-lea, mai exact în anul 1875 și are în spate o istorie bogată. Cea mai recentă performanță a celor supranumiți “The Hibs” o reprezintă câștigarea Cupei Scoției în anul 2016 în fața celor de la Glasgow Rangers. A fost o finală electrizantă, unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care scoțienii le-au oferit fotbalului în ultimii ani.

La scurt timp după această finală, pe data de 25 august 2016 s-a stins din viață cel mai vechi suporter al celor de la Hibernian. Sam Martinez avea vârsta de 106 ani și era suporterul celor de la Hibs încă din 1945, ultimul an al celui de-al Doilea Război Mondial. La 70 de ani după ce a văzut primul meci al celor de la Hibernian a avut șansa să atingă și să sărute Cupa Scoției în cadrul unei ceremonii organizată de către club.
Sam s-a mutat în Scoția în anul 1942 din Belize, făcând parte dintr-un grup de 800 de voluntari ce aveau să muncească în pădure. După încheierea războiului s-a mutat într-un hostel din Edinburgh.

În anul 2012 cei de la BBC i-au luat un interviu lui Sam și l-au întrebat cum a ajuns suporterul lui Hibernian.

“În prima mea lună în Edinburgh mă plimbam pe York Place și o mulțime de oameni veneau pe stradă. I-am întrebat ce se petrece și ei mi-au spus că este un meci de fotbal pe Easter Road. I-am urmat și m-am așezat la coadă, iar cineva mi-a dat un bilet gratis. Inițial am crezut că își bate de joc de mine având în vedere că eram singurul om de culoare din acea mulțime!”

În cele din urmă a acceptat biletul, a intrat pe stadion și a rămas atât de încântat de acea partidă încât de atunci a devenit suporterul celor de la Hibernian. Acea perioadă reprezintă cea mai de succes epocă din istoria lui Hibs, verzii reușind să câștige campionatul Scoției de trei ori în cinci ani de zile! Deși în ultimii ani performanțele echipei au fost aproape inexistente Sam a declarat că cei din cadrul clubului l-au tratat mereu corect. De exemplu, cu ocazia împlinirii centenarului i-a fost acordat un permis de acces gratuit la toate meciurile, deși din cauza stării de sănătate el nu a mai putut să asiste la meciurile echipei sale favorite de mai mulți ani de zile.

La aflarea vestii despre trecerea sa în neființă cei din cadrul clubului au declarat:

“Este o zi tristă, toți cei din club plângem la auzul acestei vești. Sam era o persoană iubitoare, iar atașamentul său față de club reprezintă o lecție pentru noi toți. A trăit cât să apuce să vadă această echipă câștigând și Cupa Scoției, un trofeu interzis pentru noi chiar și în anii de glorie!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *