Juventus, între eliminarea de la Munchen și baricadarea pe propriul teren

Acum mai puțin de 2 ani de zile Juventus pierdea la Munchen în fața lui Bayern cu 4-2 un meci în care campioana Italiei avea două goluri avantaj după primele 28 de minute de joc. Bayern a revenit, a împins liniile, dar a înscris primul gol târziu, în minutul 73. Atunci a fost vorba de o preluare largă a lui Evra în preajma propriului careu în ultimele faze ale partidei, ceea ce le-a permis bavarezilor să recupereze mingea rapid și să egaleze împingând astfel meciul în prelungiri. Ceea ce a urmat este deja de tristă amintire. Atunci am crezut că a fost o alunecare de teren și că Allegri va avea grijă ca un astfel de moment să nu se mai repete. Și am fost convins de acest lucru văzând partida din returul cu Barcelona de anul trecut sau pe cea cu Napoli de pe San Paolo de anul acesta atunci când livornezul a închis jocul magistral și și-a lăsat adversarii să joace atât cât le-a permis el. Și totuși…
Doi ani mai târziu pe Allianz Stadium din Torino a venit Tottenham, una dintre cele mai în formă echipe din lume la ora actuală, câștigătoarea grupei din care au mai făcut parte Real Madrid sau Borussia Dortmund. Bătrâna Doamnă a pornit ca din pușcă și, la fel ca în partida mai sus amintită de la Munchen, a avut două goluri avantaj după primele 8 minute. În cele din urmă s-a terminat 2-2, iar Tottenham pornește cu prima șansă în returul de pe Wembley.

Sunt atât de multe posibile explicații pentru acest eșec (pentru că da, chiar dacă nu a pierdut, rezultatul acesta este sinonim cu un eșec pentru Juventus) încât nici nu știu de unde să încep. Analizând la rece partida s-a rupt la penalty-ul ratat de Gonzalo Higuain înainte de pauză. De acolo Juventus a contat prea puțin spre deloc pe faza ofensivă.

Formula de start

Așa cum am spus-o și înainte de meci Allegri a avut mari dificultăți în alegerea primului 11 din cauza numeroaselor accidentări. Dintre cele trei variante avute la dispoziție (Sturaro, Marchisio și Bentancur) a ales-o pe a patra și a titularizat toți jucătorii ofensivi de care a dispus: Higuain, Manzdukic, Douglas Costa și Bernardeschi. A optat pentru o dispoziție 4-2-3-1, cu Pjanic și Khedira în fața defensivei.

Dacă judecăm după penalty-ul obținut de Bernardeschi din care Higuain a dus scorul la 2-0 am putea spune că a fost o mutare inspirată. Însă prin titularizarea lui Bernadeschi variantele ofensive de pe bancă au fost aproape inexistente. Allegri și-a pierdut elementul surpriză pentru partea a doua a jocului, introducerea unui jucător ofensiv care să destabilizeze adversarul, iar acest lucru s-a văzut: schimbările făcute nu au adus nici un plus în joc, nici pe faza defensivă nici pe cea ofensivă.
Axul central

Nu mă așteptam ca lipsa lui Blaise Matuidi să se resimtă atât de mult în jocul torinezilor. Acest lucru ar trebui să fie un mare semn de întrebare pentru conducătorii lui Juventus. Dacă echipa depinde atât de mult de un jucător care va împlini în curând 31 de ani poate că ar trebui regândită strategia, dar mai ales stabilite alte obiective.

În lipsa lui Matuidi, așa cum am anticipat, Allegri l-a folosit pe Pjanic între linia defensivă și cea de mijloc, iar Douglas Costa a jucat în centrul liniei mediene, flancat în stânga de Mandzukic și în dreapta de Bernardeschi. Opțiunile pentru acea poziție erau Bernardeschi sau Costa, dar probabil că Allegri s-a simțit nesigur să îi lase pe mână faza de construcție încă neexperimentatului Bernardeschi. Nici brazilianul nu s-a simțit deloc confortabil în acea poziție, iar acest lucru s-a văzut la faza celui de-al doilea penalty acordat lui Juventus, atunci când din bandă a trecut de toată apărarea lui Tottenham. A fost nevoie de o singură fază în bandă, acolo unde Costa se simte în elementul său pentru a crea pericol. Pjanic a fost de departe cel mai bun jucător al lui Juventus pe durata întregii partide, dar nu a putut recupera el atâtea mingi câte au pierdut Khedira sau Bernardeschi. Un mare merit pentru primul gol îi aparține pentru modul în care a executat acea lovitură liberă: de pe loc, fără elan, rapid, luând prin surprindere toată apărarea englezilor.

O retragere timpurie

A sunat Allegri retragerea prea devreme sau atât au lăsat-o cei de la Tottenham pe Juventus să joace? Aceasta este una dintre multele întrebări după partida de aseară la care nu am răspuns. Nu înțeleg, indiferent de câte ori revăd rezumatul partidei, de ce Juventus a luat piciorul de pe pedala de accelerație atât de vreme, la un scor atât de periculos, 2-1.

Deși le-am urmărit în ultimii ani pe Barcelona, Real Madrid sau Chelsea jucând la Torino senzația a fost că nici una dintre acestea nu a reușit să o domine pe Juventus în modul în care a făcut-o Tottenham în repriza secundă. Chiar dacă pentru golul lui Eriksen vina o poartă în mare parte Gigi Buffon egalarea a venit firesc, conform cursului jocului.

Pochettino – neutralizarea lui Higuain și câștigarea mijlocului terenului

Marele merit al lui Mauricio Pochettino a fost că a știut să câștige mijlocul terenului chiar de sub nasul lui Allegri. Chiar dacă a avut o evoluție slabă consider că scoaterea lui Khedira nu a fost o mutare inspirată deoarece neamțul putea compensa prin experiență ceea ce Bentancur a pierdut din prea mult entuziasm (cartonaș galben la doar 10 minute de la intrarea pe teren).

Accidentarea lui Mandzukic, cel mai combativ dintre jucătorii torinezilor, i-a dat total peste cap planurile lui Allegri, în vreme ce Pochettino nu a intervenit, nu a operat nici o modificare, ci doar a lăsat jocul să își urmeze cursul firesc. Pochettino a preluat comanda la mijlocul terenului forțându-i pe Bernardeschi și Manzdukic să participe la faza de apărare și astfel l-a izolat pe Gonzalo Higuain între fundașii săi centrali. Argentinianul s-a bătut toată repriza secundă de unul singur cu apărarea londonezilor, dar singurele sale realizări au fost două lansări în bandă pentru Bernardeschi care a tras la poartă.

Raportul posesiei este unul destul de clar și de grăitor pentru ceea ce s-a jucat: 37% Juventus – 63% Tottenham.

Se anunță un retur de foc pe Wembley acolo unde Tottenham pornește cu prima șansă, dar ceea ce ne-a ratat Juventus în primele 20 de minute la Torino reprezintă garanția că Bătrâna Doamnă nu se va duce resemnată la Londra, ci va forța calificarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *