Florentino Perez: Marele meu regret este că nu l-am transferat pe Francesco Totti!

Numele lui Florentino Perez se confundă inevitabil cu ultima decadă din istoria lui Real Madrid. Cu o întrerupere de 3 ani, între 2006 și 2009, atunci când la cârma clubului a fost Ramon Calderon, Florentino Perez s-a aflat la conducerea lui Real începând cu anul 2000 și este printre primii oameni care a promovat marketing-ul în fotbal și ideea că un club care investește masiv poate să și producă pe măsură.Banii aduc bani. Este o afirmație care s-a aflat de foarte multe ori pe buzele lui Florentino Perez, iar în jurul acestui concept a început să clădească ceea ce presa numea „Galaxia”: o adevărată constelație de vedete, toate numele mari din fotbal adunate în aceeași echipă. Aceasta este filozofia de bază a lui don Florentino, un personaj adulat de mulți fani blanco, contestat de către alții.

Ca și palmares, în mandatul său clubul madrilen și-a adăugat în vitrină patru titluri de campioană a Spaniei, două Cupe și patru Ligi ale Campionilor, luând aievea și visul tuturor fanilor madrileni: cucerirea mult râvnitei La Decima (a zecea Ligă a Campionilor), urmată apoi și de al unsprezecelea, respectiv al doisprezecelea trofeu. Cheltuielile au fost de-a dreptul exorbitante. Peste 1.1 miliarde de euro a plătit clubul din capitala Spaniei pentru aducerea de jucători începând cu anul 2000. Dintre transferurile răsunătoare îi amintim pe: Luis Figo (60 milioane), Zinedine Zidane (73.5 milioane), Ronaldo Nazario da Lima (45 milioane) sau David Beckham (37.5 milioane) – în primul mandat (2000-2006).

În al doilea mandat au sosit pe Santiago Bernabeu: Cristiano Ronaldo (96 milioane), Gareth Bale (100 milioane), James Rodrigues (80 de milioane) sau Kaka (65 milioane) și așa mai departe. Exemplele privind transferurile făcute de Real Madrid pe sume colosale pot continua pentru că aceasta este rețeta promovată de actuala deținătoare a Ligii Campionilor. Sunt arhicunoscute episoadele când clubul se afla pe marginea prăpastiei din pricina datoriilor uriașe către bănci, dar simpatia fostului rege Juan Carlos pentru madrileni și nenumăratele conexiuni ale lui Florentino Perez au condus la injecții bruște de capital sau reeșalonări ale plăților către bănci, fonduri de investiții sau terțe părți.

O lozincă din fotbal spune că atunci când se hotărăște prețul de transfer al unui jucător conducătorii acelui club stabilesc în realitate două prețuri: unul pentru Real Madrid și altul pentru restul echipelor interesate. Real și-a creat reputația unui club care cheltuie foarte mult, dar și produce pe măsură, iar acest lucru nu a rămas neobservat nici de către restul cluburilor. Real-ul din Madrid are reputația unui club care nu se refuză, de-a lungul vremii foarte puțini jucători rezistând tentației de a îmbrăca tricoul blanco.

În urmă cu ceva timp, într-un amplu interviu acordat în cotidianul Marca (ziarul de casă al Real-ului) cu ocazia aniversării a 4000 de zile la conducerea madrilenilor, Florentino Perez a fost întrebat de către un jurnalist care este cel mai mare regret al său ca și președinte al lui Real Madrid. Iar răspunsul său a fost:

„Marele meu regret este că nu am putut să îl transfer pe Francesco Totti! Am fost în discuții avansate cu cei de la Roma, dar în cele din urmă Francesco a decis să rămână acolo pentru că este mult prea atașat de acel club. Roma face parte din inima lui! Și eu am respectat mereu acest lucru!”Luciano Spalletti a făcut în urmă cu ceva timp o declarație care descrie foarte bine legătura dintre Totti și AS Roma, dar și cât de iubit este cel supranumit „Il Re di Roma” în Cetatea Eternă:

„Pentru Roma Francesco Totti este mai important decât Colosseumul!” 

La rândul său Francesco Totti avea să declare:

„Dacă ar fi fost să aleg Real Madrid aș fi putut câștiga 3 Ligi ale Campionilor și poate chiar Balonul de Aur! Dar sunt fericit cu alegerea mea, singurul meu regret este că nu am câștigat mai multe campionate cu Roma!”

Pe 8 martie 2016 AS Roma a jucat pe Santiago Bernabeu returul optimilor de finală din Champions League. În minutul 74 Stephan El Shaarawy a fost schimbat de Francesco Totti care a intrat pe teren în aplauzele întregului stadion. Un standing ovation pentru căpitanul Romei! Este recunoscută sportivitatea fanilor madrileni, de-a lungul timpului Ronaldinho, Del Piero sau Iniesta au ieșit în aplauzele acestora. O primire imperială pentru unul dintre cei mai buni jucători din ultimele decade!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *