Suporteri de legendă – John Macdonald

Dacă ne-am opri pentru o clipă și am încerca să înțelegem de unde a pornit pasiunea noastră pentru fotbal probabil că foarte mulți dintre noi ne-am aduce aminte doar momentul, nu și de ce. Nu cred că am reuși să ne găsim cuvintele prin care să explicăm de ce iubim fotbalul atât de mult și îl trăim cu o asemenea intensitate.

John Macdonald este unul dintre cei pentru care mersul pe stadion a fost toată viața un obicei sfânt, așa cum este pentru unii dintre noi mersul la biserică în zilele de duminică. La venerabila vârstă de 98 de ani John este cel mai vechi suporter al lui Middlesbrough. Cu ocazia ultimei partide a sezonului John a fost invitat de onoare din partea clubului, pe stadionul pe care a pășit pentru prima oară în 1929!

“Au trecut 88 de ani de când am văzut primul joc pe Ayresome Park împreună cu tatăl meu și de atunci Middlesbrough înseamnă totul, absolut totul pentru mine!

Când am fost recrutat și m-am înrolat aranjam lucrurile în așa fel încât să mi se acorde permisie atunci când Middlesbrough juca acasă. Atmosfera era incredibilă!

Care este cel mai bun jucător pe care l-am văzut jucând pentru Middlesbrough? Juninho a fost un fotbalist incredibil, fără nicio îndoială. Dar Wilf Mannion a fost excepțional, mai ales în jocul aerian! Lovea mingea incredibil cu capul, lucru pe care nu l-am văzut la Juninho! Pentru mine Mannion este cel mai bun jucător pe care l-a avut Middlesbrough!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *