Juventus – Tottenham. Uraganul care vrea să străbată Piemontul

Se anunță o bătălie crâncenă mâine seară între Juventus și Tottenham în poate cel mai echilibrat meci din optimile de finală ale Ligii Campionilor din acest sezon. Tottenham este într-o formă de zile mari și îl are în avanposturi pe cel mai bun atacant din lume la ora actuală, uraganul Harry Kane, în timp ce Juventus mizează pe cartea experienței europene și pe planul tactic gândit de Massimilliano Allegri. Allegri în căutarea piesei lipsă din registrul tactic

Dacă Mauricio Pochettino are la dispoziție tot lotul Massimilliano Allegri se confruntă cu o serie de accidentări. S-a crezut până în ultima clipă că Paolo Dybala va fi apt la ora jocului, dar din nefericire pentru torinezi argentinianul nu s-a refăcut astfel că locul său în avanposturi va fi luat de Douglas Costa. Dacă accidentarea lui Juan Cuadrado nu se resimte atât de mult întrucât Allegri are soluții pentru înlocuirea columbianului nu același lucru se poate spune și despre absența lui Blaise Matuidi. Lipsa acestuia îi ridică tehnicianului livornez cel mai mare semn de întrebare: pe cine să titularizeze în linia de mijloc alături de Pjanic și Khedira, mai ales că posibilitățile sunt limitate? Allegri trebuie să aleagă între trei jucători care nu au evoluat prea mult în ultima perioadă, iar atunci când au primit șansa, evoluțiile lor au fost mai degrabă modeste. Care va fi alegerea lui Allegri: Bentancur, Sturaro sau Marchisio?

Bentancur a fost titular în partida de pe Camp Nou împotriva Barcelonei și s-a terminat rău pentru Juventus, Sturaro nu a jucat mai deloc în ultima perioadă, în timp ce Marchisio a fost titular la Firenze, dar este total ieșit din formă. Cine va fi cel care va completa trioul în linia mediană? Acesta este marele semn de întrebare pentru antrenorul Bătrânei Doamne.

Duelul de la distanță al dirijorilor: Pjanic-Eriksen

Ambele formații dispun de doi jucători de ultimă pasă care sunt în același timp și extraordinari executanți de lovituri libere, Pjanic, respectiv Eriksen. Din acest punct de vedere vom asista la un duel de la distanță între cei doi. Foarte probabil ca Pjanic să joace ceva mai retras, așa cum ne-a obișnuit, pentru a participa mai mult la faza de recuperare. Îndrăznesc să afirm că Allegri este mult mai preocupat ca Juventus să nu primească gol în această primă manșă pentru a tranșa calificarea în returul de pe Wembley.

De partea cealaltă sunt foarte sigur ca Mauricio Pochettino nu a venit la Torino să se apere, ba chiar cred că vor exista momente ale jocului în care londonezii vor avea prim planul și inițiativa. Nu-mi amintesc niciun joc din era Pochettino în care Tottenham să se fi așezat pe două linii așteptând adversarul. Din acest punct de vedere sunt sigur că vom avea un duel tactic fabulos între cei doi tehnicieni, mai ales după ultimele declarații ale argentinianului:

“Traversăm cea mai bună perioadă de când o antrenez pe Tottenham!”

Uraganul între stânci

Ce dueluri se preconizează între Giorgio Chiellini și Harry Kane! Îl vom vedea deseori pe Kane “luat în primire” fie de Chiellini, fie de Benatia, care vor încerca să nu îi dea nici un centrimetru spațiu puternicului vârf al londonezilor. Referitor la Benatia, marocanul este de departe cea mai mare surpriză a sezonului pentru torinezi! După ce evoluțiile sale de anul trecut au fost mult sub așteptări Benatia este anul acesta reperul în apărarea Bătrânei Doamne, iar cifrele spun totul: Juventus are o medie de 0.2 goluri primite pe meci în partidele în care Benatia s-a aflat pe teren!

Harry Kane se află în cea mai bună formă din cariera sa și este văzut de către mulți drept unul dintre viitorii candidați la Balonul de Aur. Noua obsesie a lui Florentino Perez are, la vârsta de 24 de ani, toate atuurile necesare unui vârf de calibru: joc de cap impresionant (golul înscris împotriva lui Arsenal în weekend), fizic impunător, șutează cu ambele picioare și este un finalizator desăvârșit! Este cu siguranță principalul argument al formației londoneze pentru accederea în următoarea fază a competiției.

Concluzionând observăm că ambele formații pornesc cu șanse egale înaintea acestei duble manșe. Tottenham este privită ca favorită datorită formei traversată în ultima perioadă, în timp ce alții cred că Bătrâna Doamnă este  echipa care va merge mai departe datorită experienței acumulată în ultimii ani în Liga Campionilor (două finale în trei sezoane) sub bagheta lui Max Allegri.

1 thought on “Juventus – Tottenham. Uraganul care vrea să străbată Piemontul”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *