Internazionale Milano – factura unei Triple istorice (II)

Am prezentat în prima parte a acestui articol situația lui Internazionale Milano până în momentul instalării lui Jose Mourinho la cârma echipei în anul 2008. „The Special One” prelua o echipă ale cărei datorii crescuseră simțitor în ultimii ani din cauza unui management defectuos, dar care dorea afirmarea la nivel continental, de vreme ce în Italia adversarele se încadrau la categoria „sparring partner”.În primul an cu Mou urmează un nou titlu de campioană a Italiei, dar și o nouă eliminare din Champions League. La fel ca în precedentele două sezoane Inter părăsea competiția în faza optimilor, iar portughezul se vedea învins de către bunul său prieten, Sir Alex Ferguson. Manchester United, campioana en-titre, o lăsa pe Inter acasă după un 0-0 la Milano și 2-0 pe Teatrul Viselor. Ratarea câtorva transferuri precum Quaresma, Maniche sau Obinna îl determină pe Mourinho să regândească strategia pentru următorul sezon.

Vara lui 2009 a fost una agitată pentru Inter. Mourinho avea mână liberă din partea patronului și face o remaniere masivă a lotului. Echipa avea nevoie de un suflu nou, iar jucătorii vechi de concurenți pe post. Urmează o serie de despărțiri de jucători precum Crespo, Cruz, Figo (care se retrage) sau Vieira. Mourinho surprinde pe toată lumea când îl lasă pe Ibrahimovic (unul dintre cei mai buni oameni ai Inter-ului în ultimii ani) să plece la Barcelona la schimb cu Samuel Eto’o plus 40 de milioane de euro. Toți acești bani îi reinvestește în aducerile lui Thiago Motta și Diego Milito de la Genoa, Wesley Sneijder de la Real Madrid și Lucio de la Bayern, betonându-și astfel atât apărarea, cât și mijlocul și atacul. Era începutul unei noi ere.

În faza grupelor din Champions League Internazionale avea să le înfrunte pe Barcelona, Rubin Kazan și Dinamo Kiev. Trei egaluri în primele trei partide, dintre care două acasă și unul din deplasare complicau calculele grupei, unde Barcelona lui Guardiola și Inter-ul lui Mourinho porneau ca și favorite la tragerea la sorți. În a patra partidă Inter urma să se deplaseze la Kiev în ceea ce avea să fie prima dintr-o serie de partide cheie din acel sezon. Dinamo Kiev a condus încă din minutul 21, dar Inter avea să întoarcă rezultatul în ultimele 5 minute, Milito și Sneijder înscriind pentru prima victorie a nerazzurilor. Înfrângerea de pe Camp Nou în fața Barcelonei o găsea pe Inter jucând meciul decisiv pentru calificare acasă cu rușii de la Rubin Kazan. Victoria cu 2-0 îi aducea pe italieni pe locul 2 în grupă și în faza optimilor Mourinho avea să își înfrunte fosta echipă, Chelsea. Doar două victorii și trei egaluri în faza grupelor reprezentau prea puțin pentru ceea ce se aștepta de la Inter, iar specialiștii nu vedeau un drum lung în Europa nici în acel sezon pentru echipa patronată de Moratti.

Geniul lui Mourinho avea să iasă la rampă, iar Inter o elimina pe Chelsea după victorii tur-retur, iar oponentul în faza sferturilor părea unul la îndemână: CSKA Moscova. Cu toate acestea avea să fie o victorie doar cu 1-0 în meciul tur de pe Meazza, cu un gol venit oarecum târziu, în minutul 65, dar calificarea avea să fie rezolvată în startul partidei de la Moscova atunci când Sneijder marca în primele minute.

În semifinale Inter o întâlnea pe Barcelona, echipă ce îi administrase în faza grupelor cea mai dură înfrângere a sezonului, cu 2-0, iar Ibrahimovic și Eto’o aveau să își înfrunte fostele echipe. Ibracadabra se întorcea pe Meazza ca și adversar, plecase de la Inter tocmai pentru a avea șansa să câștige Champions League, dar soarta avea să îi joace una dintre cele mai mari feste din carieră. Campioana en-titre a competiției era considerată prima echipă din istoria Champions League ce își va apăra trofeul câștigat anul precedent. Avea șansa de a juca finala cu trofeul pe masă pe stadionul marii rivale Real Madrid. Ce altă motivație mai bună de atât?!

Partida tur s-a jucat la Milano și a fost una ce a intrat în istoria fotbalului. A fost un duel tactic de senzație între (doi dintre) cei mai buni tehnicieni din lume, această partidă reprezentând o adevărată lecție pentru școlile de antrenori. Mourinho îl surprindea pe Guardiola, iar Internazionale reușea o victorie cu 3-1, cu adevărat surprinzătoare, ce îi permitea să viseze cu ochii deschiși la finala de pe Santiago Bernabeu. Înaintea acestei duble manșe nimeni nu vedea cum ar putea Inter-ul să reziste monstrului creat de Guardiola, o echipă în care Messi și Ibrahimovic erau letali.

Deși pleca cu un handicap de două goluri pentru retur Barcelona nu depunea armele și catalanii amenințau cu infernul pe Camp Nou. Problemele pentru Inter aveau să înceapă încă de la încălzire, Goran Pandev se accidentează și Mourinho este nevoit să schimbe partitura și îl trimite titular pe Cristi Chivu. Startul partidei îi găsește pe spanioli năpustindu-se în atac, fiind conștienți că un gol încris devreme ar deschide foarte mult orizonturile pentru o „remontada”. De partea cealaltă Inter-ul avea în permanență 9 jucători în spatele balonului, apărându-se organizat și bazându-se pe Milito pe eventuale contraatacuri.

Rând pe rând Pedro, Xavi și Messi încearcă poarta, dar fără succes. Meciul se rupe în minutul 28 când Thiago Motta vede cartonașul roșu după o simulare grosolană a lui Busquests, iar stadionul erupea. Inter trebuia să reziste 62 de minute cu un om mai puțin pe Camp Nou. Tensiunea se resimțea în fiecare fir de iarbă, iscându-se mai multe conflicte între jucătorii și băncile celor două echipe. Memorabil a rămas episodul când Guardiola vorbea cu Ibrahimovic la marginea terenului dându-i indicații, iar Mourinho se apropie și îi spune la ureche în portugheză:

„În acest mod lucrurile sunt ușoare, nu-i așa?”

Repriza secundă s-a desfășurat după același tipar, cu Barcelona încercând să spargă zidul defensiv clădit de Mourinho. Acesta a oferit un adevărat spectacol pe bancă, protestând la fiecare decizie a arbitrilor, punând în permanență presiune pe adversari. Războiul la nivel psihologic a fost câștigat în mod clar de Mourinho care a știut să își împingă echipa de la spate. A fost ca un amiral ce se îngrijește ca navă lui să ajungă la mal în siguranță.

Guardiola își epuizează toate schimbările ofensive și recurge la varianta de a-l trimite pe Pique în atac pentru a-și ajuta colegii. Totul pe cartea atacului. În minutul 84 acesta este găsit cu o pasă de către Xavi în careu și înscrie, dar reluările arătau că fundașul Barcelonei se află în offside. Ultimele minute aveau să fie de-a dreptul incendiare: Dani Alves cere penalty după ce cade ușor în careu la un duel cu Muntari, la o fază ulterioară Bojan reușea să marcheze golul secund, dar reușita este anulată pentru un presupus henț al lui Yaya Toure, mâna acestuia fiind lipită de piept în momentul contactului cu mingea. Partida avea să se încheie cu 1-0 și cu sprintul lui Jose Mourinho care traversa terenul pentru a se bucura cu fanii interiști. Echipa lui se califica în marea finală de pe Bernabeu, unde avea să o întâlnească Bayern Munchen și era la doar un pas de  împlini marele vis  lui Moratti.

Mulți oameni din fotbal au susținut după această dublă manșă că echipa care a trecut mai departe ar fi fost cu totul alta dacă cele două combatante nu s-ar fi întâlnit și în grupe. Cele două partide din faza grupelor l-au pus în gardă pe Mourinho, i-au arătat carențele și sensibilitățile echipei sale și i-au dat astfel posibilitatea să regândească abordarea în fazele eliminatorii.

Urma o finală de vis cu Bayern Munchen și, dacă în semifinale Internazionale plecaseră din postura de outsideri, multă lume le dădea șanse cel puțin egale cu bavarezii. Însă principalul atu al nerazzurilor rămânea Jose Mourinho: el era cel de care își legau speranțele fanii interiști, care sperau că magicianul portughez va reuși să găsească cheia spre victoria supremă. Va urma…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *