Internazionale Milano – factura unei Triple istorice (I)

Sezonul 2009-2010 a reprezentat apogeul pentru Internazionale Milano fiind până în acest moment singura echipă italiană care a reușit să câștige Tripla (Campionat-Cupă-Champions League). Echipa patronată la acea vreme de către Massimo Moratti reușea să răstoarne toate pronosticurile și să se înscăuneze ca regină a Europei la finalul stagiunii. Cu toate acestea anii ce au urmat sunt unii de tristă amintire pentru fanii nerazzuri a căror echipă încă plătește factura pentru acel sezon fabulos, dar, mai ales, pentru anii precedenți. Explicațiile pentru situația actuală a lui Inter se regăsesc în trecut așa cum veți vedea ulterior.

Facem o excursie în timp și ne găsim în vara lui 2006. Italia era proaspăt câștigatoare a Cupei Mondiale, dar capul de afiș în „Cizmă” era celebrul scandal Calciopoli, în urma căruia campioana ultimelor două sezoane, Juventus, era retrogradată în Serie B, iar Lazio, Fiorentina, Milan și Reggina erau depunctate pentru stagiunea ce urma să înceapă. Singurele două echipe dintre forțele campionatului care nu erau afectate erau Roma și Inter. Era momentul lor să profite pentru a porni sezonul, chiar sezoanele următoare ca și favorite.

Roma resimțea neimplicarea lui Franco Sensi, era condusă de către Rosella, fiica acestuia, dar nu dispunea de bani. Internazionale în schimb stătea bine financiar și Moratti simțea că este momentul să construiască o echipă stelară. Aduce două dintre cele mai bune aripi din Europa la acea vreme: pe Maicon de la Monaco și pe Fabio Grosso (cel care marcase penalty-ul decisiv pentru Italia în finala Cupei Mondiale) de la Palermo. Însă adevăratele lovituri de mercato erau transferurile lui Zlatan Ibrahimovic și Patrick Vieira de la Juventus pentru aproximativ 40 de milioane de euro. Inter se găsea brusc pe o turnantă incredibil de favorabilă, fără rival în campionat și cu un lot a cărui valoare se apropia simțitor de cele ale lui Real Madrid, Barcelona sau Bayern Munchen.

Anii ce au urmat au găsit-o pe Internazionale campioană a Italiei, dar marele vis al lui Moratti, Champions League, părea încă de neatins. Între timp managementul defectuos condusese la creșterea datoriilor. Fotbaliști cu salarii mari și care nu aduceau un plus real echipei erau ținuți în lot doar datorită simpatiei patronului. De exemplu Alvaro Recoba reușea o partidă bună din ce în ce mai rar, dar era unul dintre jucătorii cei mai bine plătiți din lot fiind binecunoscut faptul că era feblețea lui Moratti. Pierderile înregistrate de club erau enorme: în 2007 în valoare de 208 milioane de euro, în 2008 de 148 de milioane, iar în 2009 de 154 de milioane de euro. Aproximativ o jumătate de miliard de euro pierderi în doar trei ani de zile!

Condus de obsesia pentru trofeul Champions League acesta nu vindea nici un jucător, cei care se despărțeau de Inter o făceau fie pentru că li se termina contractul, fie pentru că nu confirmau. Sumele intrate în club din transferuri de jucători erau infime în comparație cu cele plătite pentru aducerea acestora. Pe lângă bilanțul negativ din cumpărarea/vânzarea de jucători adăugăm acestui context salariile acestora, un campionat Serie A care se vindea foarte greu și pe bani puțini televiziunilor din cauza Calciopoli, atragerea foarte dificilă a sponsorilor și izbucnirea crizei economice ce a lovit din plin Italia, dar mai ales orașul Milano (unde este sediul Bursei din Italia).

În fiecare an numărul jucătorilor care plecau și soseau pe Giuseppe Meazza era tot mai mare, de la sezon la sezon se făceau adevărate remanieri la nivelul lotului, iar cei care rămâneau și formau nucleul echipei aveau deja o vârstă înaintată: Julio Cruz (34 de ani), Ivan Cordoba (32), Dejan Stankovic (30), Javier Zanetti (35). Toți cei pe care i-am enumerat erau titulari în anul 2008!

Internazionale avea cel mai mare buget de salarii în anul 2008, 150 de milioane de euro, la mare distanță de Milan care plătea salarii în valoare de 125 de milioane. Putem observa din cele enumerate până acum o listă enormă de cheltuieli, listă ce creștea de la un an la altul, iar veniturile încasate de către club erau mici raportate la cheltuielile înregistrate. Un articol apărut în acele vremuri relata o întâmplare petrecută la întâlnirea anuală generală a lui Internazionale. Adus în discuție subiectul datoriilor mari ale clubului Moratti susținea în fața tuturor membrilor:

„Datoriile acestea reprezintă prețul pe care îl plătim pentru a menține echipa la un nivel înalt!”

De asemenea se părea că Roberto Mancini nu este antrenorul potrivit pentru a-i conduce spre culmile Europei și în jurul lui se ridicau tot mai multe semne de întrebare. Una dintre marile sale probleme era gestionarea unui vestiar plin de personalități precum Ibrahimovic, Adriano sau Materazzi. Nu puține au fost momentele când s-a scris despre conflicte și chiar bătăi iscate în cantonamentul nerazzurilor. Deși câștigau titlul în Serie A în Champions League erau eliminați încă din optimi atât în sezonul 2006-2007 de către Valencia după un 2-2 la Milano și 0-0 pe Mestalla, cât și anul următor când Liverpool câștiga ambele manșe 2-0 pe Anfield și 0-1 în retur.

La finalul sezonului 2007-2008 Moratti ia decizia să îl dea afară pe Roberto Mancini. Câteva titluri de campion în Serie A, unde nu avea un adversar de calibru, erau insuficiente pentru pretențiile clubului având în vedere valoarea lotului avut la dispoziție. Eliminările timpurii din Champions League se datorau în mare parte lipsei unui oponent cu care să își măsoare forțele în întrecerea internă.

În Italia se vehicula de foarte multă vreme numele viitorului antrenor și în spatele ușilor închise se cunoștea numele acestuia cu luni bune înainte de despărțirea de Mancini. Jose Mourinho avea să fie următorul antrenor al lui Internazionale și era omul de care Moratti își lega toate speranțele. Voci importante ale fotbalului italian susțineau că se știa despre aducerea portughezului de aproximativ un an de zile și că acesta a avut timp să studieze echipa și să învețe limba. Ca drept dovadă la prima conferință de presă ca și antrenor al lui Inter Mourinho a dialogat cu jurnaliștii într-o italiană cursivă.

Aducerea lui Mourinho a reprezentat o adevărată de imagine, nu doar pentru Internazionale, cât pentru tot fotbalul italian. Instalarea pe banca tehnică a unuia dintre cei mai buni tehnicieni din lume transmitea un mesaj Europei despre forța și intențiile lui Inter. Va urma…

2 thoughts on “Internazionale Milano – factura unei Triple istorice (I)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *