Importanța lui Claudio Marchisio pentru Juventus

Claudio Marchisio, mijlocașul celor de la Juventus și actualmente singurul jucător din lotul bianconerilor crescut și format de Bătrâna Doamnă, împlinește astăzi 32 de ani. În ultima vreme au apărut tot mai multe zvonuri și știri care îl dau pe “Il Principino” plecat de la Juventus, iar fanii Bătrânei Doamne s-au “sesizat” imediat. Au afișat la baza de antrenament de la Vinovo mesajul:

“Marchisio nu este de vânzare! Marchisio rămâne cu noi!”

Mi-am propus ca în cele ce urmează să fac o excursie în timp și să analizez care sunt motivele pentru care Claudio Marchisio încă este un jucător important pentru Juventus cu toate că forma sportivă arătată în acest sezon este departe de potențialul său uriaș.Aș dori să plec cu analiza fiind perfect conștient de faptul că în zilele noastre conceptul de loialitate pentru un fotbalist a devenit ceva mai mult decât frivol. Putem să luăm exemplele lui Dani Alves și Neymar, colegi până nu demult la Barcelona și reuniți în patria petrodolarilor de la PSG. Observăm cum toată lumea așteaptă deznodământul divorțului dintre Alexis Sanchez și Arsenal și viitoare destinație a chilianului care se pare că va fi mai mult ca sigur una dintre echipele din Manchester.

Îndreptându-ne privirea spre trecutul fotbalistic al Italiei îi regăsim în primul rând pe Paolo Maldini, Alessandro Del Piero și Francesco Totti drept repere în materie de loialitate. Revenind în prezent și trecând de cealaltă parte a baricadei avem cazul lui Leonardo Bonucci, care în această vară a devenit al unsprezecelea jucător care a evoluat pentru toate cele trei mari forțe din Serie A: Inter, Milan și Juventus! Putem continua cu astfel de exemple la nesfârșit, indiferent că facem referire la trecut sau prezent. Dar dacă ne referim strict la prezent și aducem în discuție subiectul loialitate sau dragostea pentru culori, așa cum se traduce în limbajul tribunei, regăsim inevitabil numele lui..Claudio Marchisio!

Născut și crescut în Torino într-o familie juventină, părinții săi fiind deținători de abonamente la meciurile bianconerilor de ani de zile, Claudio Marchisio se află în lotul Bătrânei Doamne din încă din 1993, mai exact de 25 de ani! A început ca și băiat de mingi pe fostul Delle Alpi cu visul ca într-o zi să îmbrace tricoul formației sale de suflet. A impresionat la toate grupele de vârstă din care a făcut parte remarcându-se prin disponibilitatea la efort, calitățile native și prin profesionalismul arătat. Ulterior a devenit căpitanul echipei Primavera (U-19) împreună cu care a câștigat campionatul și prestigioasa Cupă Viareggio în stagiunea 2005-2006!
În același sezon au început să vină și primele convocări la echipa de seniori din partea antrenorului Fabio Capello. Dar acele convocări nu s-au fructificat și în minute jucate, tânărul jucător din oraș neprimind șanse. Scandalul Calciopoli i-a adus celui deja alintat de către suporterii torinezi “Il Principino” șansa de a face parte în mod constant din lotul primei echipe. Mai mulți dintre jucătorii experimentați precum Patrick Vieira sau Emerson au părăsit-o pe Juventus pentru Internazionale Milano, respectiv Real Madrid, viitoarea destinație și a lui Fabio Capello. Însă nici noul antrenor al Bătrânei Doamne, Didier Deschamps, nu avea încredere în tânărul Marchisio și optează pentru alți jucători în linia de mijloc precum Cristiano Zanetti, Giuliano Giannichedda sau Matteo Paro, în timp ce acesta rămânea pe banca de rezerve.

O serie de accidentări suferite de acest trio i-au dat șansa lui Marchisio de a străluci. Și-a câștigat rapid locul de titular arătând că este un mijlocaș la recuperare care nu obosea niciodată, care cobora pentru a-și ajuta colegii din defensivă, dar care avea și știința de a dinamita faza de atac. Primul moment notabil al lui Marchisio în tricoul primei echipe a venit spre finalul sezonului 2006-2007, într-o partidă împotriva lui Arezzo atunci când Del Piero a transformat în gol assist-ul său, gol care asigura revenirea Bătrânei Doamne în Serie A! Însă în următorul sezon conducerea lui Juventus decide să îl trimită împrumut la Empoli pentru a merge pe mâna unor jucători supra-apreciați, a căror valoare nu era justificată de ceea ce arătau în teren.
La startul sezonului 2008-2009, Juventus cheltuia 9 milioane de euro pentru Sergio Almiron, 10 milioane pentru Christian Poulsen, Momo Sissoko venea de la Liverpool pentru 11 milioane, în timp ce Lyon primea 13 milioane de euro pentru Tiago Mendes. Nici unul dintre aceștia nu a impresionat în acea stagiune până în luna decembrie. În schimb Marchisio strălucea în victoria cu 4-2 în fața celor de la AC Milan și se părea că acela va fi momentul în care se va impune în cele din urmă ca titular. Dar..

Alessio Secco, fostul director sportiv al lui Juventus, avea alte planuri. Aruncă pe geam alți 25 de milioane pe care i le plătește Fiorentinei în schimbul lui Felipe Melo. Anul următor repetă aceeași greșeală și cu Alberto Aquilani, în timp ce Marchisio era nevoit încă o dată să își aștepte rândul. Prizonierul propriei obsesii (sistemul 4-4-2) Delneri ia decizia de a-l folosi pe Marchisio ca și mijlocaș stânga, un post care nu se plia deloc pe caracteristicile acestuia, dar pe care Claudio l-a acceptat și a învățat să se achite de sarcinile trasate. Rezultatele acestor două sezoane și a transferurilor “răsunătoare”: două clasări pe locul 7 în campionat!

Din fericire pentru Juventus obsesia lui Delneri a durat mai puțin de 12 luni, mai exact până când a fost înlocuit de Antonio Conte în vara anului 2011, moment care a marcat cu adevărat începutul revoluției pentru torinezi, moment care fusese anunțat încă de la revenirea în Serie A, dar întârziat de deciziile defectuoase luate de către cei din fosta conducere. Împreună cu Antonio Conte la conducerea clubului venea un trio care avea să se dovedească o mișcare câștigătoare: Andrea Agnelli (președinte) – Giuseppe Marotta (director general) – Fabio Paratici (director sportiv)! 
Deși Juventus îi achiziționa pe Andrea Pirlo și Arturo Vidal schimbarea sistemului în 3-5-2 a început să scoată în relief calitățile lui Marchisio care putea să revină la poziția în care jucase întreaga carieră. Marchisio înscria în primul meci din campionat disputat pe Juventus Stadium și avea să fie golgheterul echipei în acel sezon de poveste pe care Bătrâna Doamnă avea să îl încheie fără să cunoască înfrângerea în Serie A, cu 10 reușite, tot atâtea ca și cei doi atacanți ai echipei, Mirko Vucinic și Alessandro Matri. A urmat un nou titlu sezonul următor, dar și despărțirea de Antonio Conte. Juventus era preluată de către Massimiliano Allegri care admitea că înaintarea în vârstă începuse să-l încetinească pe Marchisio, iar acest lucru s-a văzut și în performanțele sale: doar 4 goluri înscrise în stagiunea 2013-2014.

Forțat de accidentarea lui Pirlo, Allegri operează o serie de modificări în tactica echipei și reușește prima dublă cupă-campionat după 20 de ani de pauză. În sezonul 2014-2015 acesta setează o nouă bornă și o duce pe Juventus în prima finală de Champions League după 12 ani, dar se recunoaște învins în fața Barcelonei. După acea finală Pirlo a plecat la New York City, iar cel desemnat să fie succesorul său în rolul de “responsabil” cu faza de construcție era Marchisio. Deși nu dispunea de aceleași calități ca și “Mozart” jocul lui Marchisio era impresionant, în special pe faza defensivă acolo unde își ajută colegii mai mult decât o făcea Pirlo. În plus, era numit printre căpitanii echipei, fiind una dintre cele mai importante voci ale vestiarului și unul dintre cei care contribuiau la buna atmosferă din sânul echipei.

Juventus reușea o nouă dublă campionat, dar Marchisio suferea o ruptură de ligamente încrucișate, accidentare care avea să îl țină pe tușă timp de 6 luni. Neavând un om de ultimă pasă Allegri mută încă o dată inteligent și schimbă sistemul optând pentru 4-2-3-1, bazându-se și pe generozitatea lotului avut la dispoziție. Între timp Juventus leagă șase sezoane consecutive în care câștigă Serie A și urmează o nouă finală de Ligă a Campionilor, pierdută în fața lui Real Madrid. Revenit după accidentare Marchisio se vede nevoit să se mulțumească cu un loc pe banca de rezerve. În plus la Torino sosiseră între timp Sami Khedira și Miralem Pjanic, iar în vara trecută Blaise Matuidi.

În acest sezon Marchisio nu a putut beneficia de foarte multe șanse de joc, fiind ieșit din forma fizică. Doar 11 partide a disputat optarul bianconerilor, dintre care în 6 rânduri a intrat pe parcursul jocului. Curios este că în ciuda criticilor aduse la adresa sa, Juventus a câștigat 10 din cele 11 partide în care Marchisio a intrat pe teren, și a reușit o remiză, acel 0-0 de la Torino cu Barcelona.

În acest moment relația dintre Juventus și Claudio Marchisio se află într-un moment delicat. Este posibil ca, așa cum istoria ne-a arătat-o, Marchisio să fie sărit din schemă o dată în plus. Dar tot istoria ne-a demonstrat că de fiecare dată când s-a întâmplat acest lucru “Il Principino” s-a întors chiar și mai puternic decât înainte, cu o dorință de victorie acerbă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *